joi, 22 martie 2012

CÂND JOCURILE NU SUNT CE PAR A FI…


ADEVĂR SAU PROVOCARE, volumul 2 din seria Jocul minciunii de SARA SHEPARD
Cum ar fi dacă ai simţi că viaţa îţi este ameninţată?
Ce-ai face ca să te salvezi?
Ai fi în stare să te dai drept altcineva?
Niciodată nu spune niciodată!
Viaţa mea perfectă era o minciună.
Acum aş face orice ca să dezvălui adevărul.
Până nu demult, aveam tot ce-şi poate dori o fată: prieteni extraordinari, un iubit superdrăguţ, o familie iubitoare. Dar niciunul din ei nu ştie că am dispărut – că sunt moartă. Ca să rezolve misterul morţii mele, sora mea geamănă pierdută cu mult timp în urmă, Emma, se dă drept mine. Doarme în camera mea, poartă hainele mele şi-i numeşte pe părinţii mei Mama şi Tata.
Iar ucigaşul meu îi urmăreşte fiecare mişcare.
Îmi aduc aminte foarte puţine lucruri despre viaţa mea, numai câteva flash-uri, aşa că nu pot decât s-o urmăresc pe Emma, care încearcă să afle cum şi unde am dispărut.
Dar cu cât sapă mai adânc, cu atât mai mulţi suspecţi găseşte. Se pare că eu şi prietenele mele jucam o mulţime de jocuri – jocuri care distrugeau vieţile altora. Oricine ar fi putut dori să se răzbune… şi să ne vadă pe mine – şi acum şi pe Emma – moarte.
Cartea are 320 de pagini, formatul 13 x 20 cm, este cartonată fără supracopertă si costă 39,90 lei, preţ de listă. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% si de transport gratuit.
Sunteţi provocaţi să nu rataţi al doilea volum din Jocul minciunii, noua serie fascinantă scrisă de autoarea bestsellerului Micuţele mincinoase.
Se anunţă răsturnări de situaţie spectaculoase!
SĂ CONTINUE JOCUL MICIUNII!
ADEVĂR SAU MINCIUNĂ? 
Pentru cele mai proaspete bârfe, noutăţi şi secrete, vizitaţi site-ul www. lyinggame.com
Trailerul serialului Jocul minciunii, produs de ABC Family:

9 pareri:

Iona spunea...

interesanta cartea :-? dupa recenzie merita citita...

Anonim spunea...

abia astept sa ciesc volumul II!

apropo
ai aici o leapsa de la mine, daca vrei sa o preiei desigur: http://vicky-onsummer.blogspot.com/2012/03/leapsa-cu-recomandari.html

sa ai o zi buna! :)

tumbilik spunea...

Din pacate nu am primul volum :(

Koky spunea...

Am urmarit serialul dar nu am nici o carte

giorgiana spunea...

acum citesc cartea..voi incepe sa vad si serialul

Anonim spunea...

Eu nu am citit nicio carte de Sara Shepard! :( Desi as vrea sa citesc Micutele Mincinoase!

Law spunea...

trebuie sa ma pun la zi cu serialul..e destul de fain:)

Geoo;x spunea...

Sincer, nici eu nu am nici o carte de S.S! doar una de la bravo:))

Unknown spunea...

Nu stiu ce sa zic..nu am citit nici primul volum.:D:(

Trimiteți un comentariu

Mă bucur că te-ai gândit să lași un comentariu, aștept cât mai multe păreri.

Citeşte. Numai citind mereu creierul tău va deveni un laborator nesfîrşit de idei şi imagini. - Mihai Eminescu

 
Free Website TemplatesFreethemes4all.comFree CSS TemplatesFree Joomla TemplatesFree Blogger TemplatesFree Wordpress ThemesFree Wordpress Themes TemplatesFree CSS Templates dreamweaverSEO Design