joi, 24 mai 2012

CĂRŢI LEDA CARE SE VOR DISTRIBUI CU BRAVO GIRL


FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!
Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?
„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” –Teens Read Too
„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal
Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.
Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRLTHE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.
Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.
PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!
Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum Blue Bloods, The AshleysAu Pairs etc., foarte lăudate de critică şi devenite bestselleruri New York Times şiUSA Today, prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru, fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă şi frumuseţe  şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase precum The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour, Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen Vogue, CosmoGirl! şi Seventeen. A avut de asemenea apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor la  posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews.

6 pareri:

Anonim spunea...

Prima carte vreau NEAPARAT sa mi-o iau.! La a doua ma mai gandesc...
Stii cumva daca Uneori sub clar de luna [vol. 2 de la Nu plange sub clar de luna] va aparea la bravo.;;)?

Apy spunea...

Cand i-am intrebat pe cei de la Leda despre carte(daca va fi distribuita sau nu cu bravo), mi-au spus ca trebuie (de obicei) ca{,} cartea sa aiba cel putin un an si sa fie bine vanduta. Dar s-ar putea sa faca o exceptie.

Koky spunea...

Ce pacat ca le-am ratat

giorgiana spunea...

prima carte m-a cam dezamagit...e slabuta. putea sa dezvolte subiectul mai mult

Anonim spunea...

Hihi, mi-am cumparat si eu Fantomele ne stiu toate secretele! Acum sa vedem cum e!

Geoo;x spunea...

Hmm...da asaa e Koky! sincer, e cam slabuta....dar ee ok!

Trimiteți un comentariu

Mă bucur că te-ai gândit să lași un comentariu, aștept cât mai multe păreri.

Citeşte. Numai citind mereu creierul tău va deveni un laborator nesfîrşit de idei şi imagini. - Mihai Eminescu

 
Free Website TemplatesFreethemes4all.comFree CSS TemplatesFree Joomla TemplatesFree Blogger TemplatesFree Wordpress ThemesFree Wordpress Themes TemplatesFree CSS Templates dreamweaverSEO Design